Ediția a 12-a va avea loc în perioada 13-16 iunie 2024


HermannstadtFest 2023

Aurelian Andreescu,

 


Talent, sensibilitate, timiditate, modestie sunt doar câteva dintre calităţile incontestabile ale lui Aurelian Andreescu, cântăreţ neegalat până astăzi de nimeni până acum și de la a cărui dispariție - la numai 44 de ani - se vor împlini pe 22 iulie 2021 35 de ani.

Aurelian Andreescu s-a născut pe 12 mai 1942 la Bucureşti și a debutat pe scena primei ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, în anul 1963. Deşi avea doar 21 de ani, interpretarea sa a impresionat profund, prin glasul teribil de frumos, expresiv, prin sensibilitate şi multă muzicalitate. La numai doi ani de la debut, când avea 23 de ani era angajat ca solist al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, loc unde a rămas cu succes până la sfârşitul vieţii. Cu colectivul teatrului bucureştean, Aurelian Andreescu a avut ocazia de a cunoaşte lumea în numeroasele turnee efectuate în diverse ţări europene, dar şi pe continent sud-american. Timbrul aparte al vocii, ca şi dăruirea şi seriozitatea cu care aborda fiecare piesă a făcut ca Aurelian să fie solicitat de toţi compozitorii, din generaţii diferite. Aurelian Andreescu a participat la festivaluri importante în România şi în afara ei, reprezentând ţara mai mult decât onorabil şi aducând premii, ca în anul 1968, la Festivalul Internaţional al Cântecului de la Sopot / Polonia, unde a obţinut locul al III-lea, ca în Belgia - la Konokke în 1971, unde a făcut parte din delegaţia noastră împreună cu mari cântăreţe precum Aura Urziceanu şi Mihaela Mihai, ca  în 1973 la Olimpiada Cântecului de la Atena, unde nu numai că a cântat pentru România, dar a şi deschis recitalul unei mari vedete - Johnny Hollyday.

Aurelian Andreescu a fost apreciat şi iubit deopotrivă de public şi de colegii de breaslă, caracterul său ales, modestia, optimismul, bunătatea sufletului, felul sincer de a-şi face prieteni impresionând pe toată lumea.  De-a lungul carierei, Aurică - cum îi spuneau apropiaţii a înregistrat peste 200 de melodii.

Cântăreaţa Lucky Marinescu a plecat din România în anul 1985, dar a revenit în ţară la începutul anilor ’90, iar unul dintre primele lucruri pe care a  ţinut neapărat să le facă împreună soţul ei - Constantin Barbu a fost sprijinirea din punct de vedere financiar a Festivalului ”Aurelian Andreescu”, care se desfăşoară din 1993 pe scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, unde artistul a fost solist multă vreme. La primele ediţii Lucky Marinescu a făcut parte din juriu, printre soliştii descoperiţi cu acest prilej fiind Mihai Trăistariu şi colegul nostru (la Radio România Internațional) Marian Stere - câştigător al Trofeului ”Aurelian Andreescu” la prima ediţie, din 1993. În viaţa personală, Aurelian Andreescu a fost fericit împreună cu Mariella, soţia sa – balerină la acelaşi Teatru de Revistă „Constantin Tănase” şi fiul lor înfiat, pentru că din păcate cei doi nu au putut avea urmaşi, botezând însă pe parcursul anilor nu mai puţin de 15 copii! Din nefericire, sănătatea lui Aurică era şubredă, astfel că la numai 44 de ani, a murit pe patul unui spital din Constanţa, lăsând în urmă regrete sincere şi multe înregistrări.

„Aurelian Andreescu a fost probabil cel mai valoros interpret pe care l-a avut muzica ușoară românească din timpul său, și nu numai. Cânta pentru satisfacția sa . Avea vocea tremolată, viguroasă, încânta publicul, pe care l-a iubit și respectat totdeauna. Era echilibrat și avea sufletul nobil."  - Temistocle Popa

 

Dintre șlagărele lui Aurelian Andreescu: „Fluierând pe stradă” de Vasile Veselovski pe textul lui Mihai Maximilian, ”Un fluture și-o pasăre” – Florin Bogardo / Ioana Diaconescu, ”Ridică-ți ochii, privește cerul” - Marius Țeicu / Eugen Rotaru (coloana sonoră a filmului ”Rămășagul” – 1985 / regia și scenariul Ion Popescu-Gopo, bazat pe basmul ”Punguța cu doi bani” de Ion Creangă), ”Oameni” – Marius Țeicu / Ovidiu Dumitru, ”Cu cine semeni dumneata?”- Temistocle Popa / Aurel Storin, ”Cinematograful de altădată” – Florian Lungu / Gheorghe Astaloș, ”Fetițele din București” – Ion Vasilescu / Nicki Vlădoianu și Nicușor Constantinescu.

 

Olivia Cristina Sima- Radio România Internațional